Discipolul: Cum putem realiza Sinele?

Maestrul: Sinele cui? Găseşte-l!

Discipolul: Al meu, dar cine sunt eu?

Maestrul: Găseşte-te pe tine însuţi!

Discipolul: Nu ştiu cum să fac acest lucru.

Maestrul: Este suficient să reflectezi la această întrebare: Cine spune: „Eu nu ştiu”? Cine este „Eu’ în această întrebare? Cine este cel care este necunoscut?

Discipolul: Cineva sau ceva din mine.

Maestrul: Cine este acel cineva? În interiorul cui?

Discipolul: Acesta este probabil un fel de putere…

Maestrul: Găseşte-o!

Discipolul: Pentru ce m-am născut?

Maestrul: Cine este născut? Răspunsul este acelaşi pentru toate întrebările.

Discipolul: Atunci, cine sunt eu?

Maestrul: (surâzând) Ai venit pentru a mă face să trec un examen? Tu trebuie să spui cine eşti.

Discipolul: Chiar dacă aş încerca de mii de ori nu cred că aş putea ajunge să percep acest „Eu”. Nu-mi este perceptibil în mod clar.

Maestrul: Cine declară că „Eu” nu este perceptibil? Există doi „Eu” în tine în care unul nu îl discerne pe celălalt?

Discipolul: În loc să caut „Cine sunt eu” aş putea să-mi pun întrebarea: „Cine sunteţi dumneavoastră?”. Mintea mea s-ar putea fixa atunci asupra dumneavoastră, căci eu vă consider ca fiind Dumnezeu, sub forma Guru-lui. Aş putea fi astfel mai aproape de scopul meu focalizându-mă asupra acestei căutări decât să mă întreb „Cine sunt eu?”.

Maestrul: Oricare ar fi forma căutării tale, vei fi în final obligat să ajungi la un „Eu” unic, la Sine. Toate distincţiile care se stabilesc între „Eu” şi „voi”, între Maestru şi discipol, etc., sunt simple semne ale ignoranţei. „Eul’ suprem este singurul care există. A gândi altfel înseamnă a ne crea iluzii. Există în Purana povestea înţeleptului Ribhu şi a discipolului Nidagha. Ea este foarte instructivă.

Ribhu a transmis discipolului său Adevărul Suprem al lui Brahman (Supremul Absolut) Unic, fără egal. Totuşi, în pofida erudiţiei şi inteligenţei sale, Nidagha nu a simţit în el convingerea că el ar fi făcut pentru a adopta şi a urma calea Jnana (Cunoaşterii). El s-a întors în satul său natal pentru a-şi dedica întreaga viaţă respectării regulilor morale şi religiei rituale.

Dar înţeleptul îşi iubea discipolul tot atât de mult cât acesta din urmă îşi venera maestrul. În ciuda vârstei sale înaintate, Ribhu se hotărî să meargă în satul lui Nidagha pentru aşi găsi discipolul şi a vedea până la ce punct a reuşit acesta, în urma învăţăturilor primite, să transcendă ritualismul religios. Înţeleptul s-a deghizat pentru a vedea cu proprii săi ochi felul în care Nidagha se comporta atunci când nu ştia că este observat de maestrul său. Într-o zi, Ribhu, deghizat în ţăran, şi-a întâlnit discipolul care tocmai privea cu atenţie o procesiune regală. Fără a fi recunoscut de Nidagha, ţăranul a întrebat de ce este atâta agitaţie. I s-a răspuns că trecea regele.

• „O, este regele! Este în faţa procesiunii!”
• „Dar unde este?” A întrebat ţăranul.
• „Acolo, pe elefant” i-a răspuns Nidagha.
• „Spuneţi că regele este pe elefant. Da, îi văd pe amândoi, a răspuns ţăranul. Dar care este regele şi care elefantul?”
• „Ce!” A exclamat Nidagha. „Îi vedeţi pe amândoi dar nu ştiţi că omul care este deasupra este regele şi animalul de dedesubt este elefantul? Înseamnă că îmi pierd timpul vorbind cu un asemenea om!”
• „Vă rog nu vă pierdeţi răbdarea cu un ignorant ca mine, l-a rugat ţăranul. Aţi spus deasupra şi dedesubt. Ce vreţi să spuneţi cu aceasta?”

Nidagha nu a mai putut suporta: „Vedeţi regele şi elefantul, unul deasupra şi celălalt dedesubt şi vreţi totuşi să ştiţi ce semnifică „deasupra’ şi „dedesubt!” A exclamat el. dacă lucrurile pe care le vedeţi şi cuvintele pe care le rostesc nu vă ajută deloc, doar acţiunea va putea să vă înveţe câte ceva. Aplecaţi-vă şi veţi vedea!”

Ţăranul s-a supus. Nidagha s-a suit pe umerii săi şi i-a spus: „’Acum veţi înţelege. Eu sunt deasupra, ca regele; tu eşti dedesubt, ca elefantul. Acum este clar?”

• „Nu, nu încă” a răspuns ţăranul liniştit. „Spuneţi că sunteţi „deasupra” ca regele şi că eu sunt „dedesubt” ca elefantul. „Regele”, „elefantul”, „deasupra”, „dedesubt” până aici este clar. Dar vreţi să îmi explicaţi ce înţelegeţi prin „Eu” şi „Tu”?”

Atunci când Nidagha s-a găsit brusc confruntat cu o problemă atât de importantă, care consta în a defini pe „tu” în raport cu „eu”, în mintea sa s-a făcut lumină. El s-a aruncat imediat la pământ şi a căzut la picioarele maestrului său spunând: „Cine, dacă nu Ribhu, venerabilul meu maestru, ar putea smulge astfel mintea mea de la această existenţă fizică dezvelită de profunzime, pentru a o aduce la Existenţa adevărată a Sinelui? O, maestre binevoitor, îţi implor binecuvântarea!”

Deoarece scopul vostru constă în a transcende fără întârziere, graţie lui Atma–Vichara, zădărnicia acestei existenţe fizice, cum puteţi justifica aceste distincţii între „tu” şi „eu”, care aparţin corpului? Atunci când vă direcţionaţi mintea către interior pentru a căuta aici sursa gândurilor, unde este „tu” şi unde este „eu”? Trebuie mai întâi să căutaţi pentru a deveni în final Sinele. El cuprinde în el însuşi toate fenomenele.

Discipolul: Dar nu este ciudat faptul că „Eu-l” trebuie să caute” Eu-l”? Căutarea prin intermediul întrebării „Cine sunt eu”? nu reprezintă la urma urmelor o formulă goală? Sau este necesar să-mi pun această întrebare la nesfârşit, repetând-o ca o Mantra?

Maestrul: Căutarea Sinelui cu siguranţă nu implică o formulă goală. Este mai mult decât repetarea oricărei Mantra. Dacă cercetarea interioară bazată pe întrebarea Cine sunt eu? ar fi fost o simplă investigaţie mentală, ea n-ar fi avut o valoare prea mare. Scopul căutării Sinelui prin intermediul acestei întrebări constă în a focaliza întregul mental asupra Sursei sale. Deci nu este vorba despre un „Eu”. În final, Căutarea Sinelui înseamnă mult mai mult decât o formulă goală, deoarece ea implică o activitate intensă a întregului mental pentru ca el să rămână fixat asupra purei Conştiinţe a Sinelui.

Căutarea Sinelui este singura metodă directă pentru a realiza Existenţa necondiţionată şi absolută care sunteţi voi cu adevărat.

Discipolul: De ce căutarea Sinelui prin intermediul acestei întrebări este considerată singura metodă directă ce conduce la Jnana?

Maestrul: Deoarece toate felurile de Sadhana, cu excepţia celei a lui Atma–Vichara, presupun să păstrăm mentalul ca suport al Sadhanei însăşi. Fără mental, nici o Sadhana nu poate să fie practicată în afară de cea despre care vorbeam.

Ego-ul poate lua forme diferite din ce în ce mai rafinate pe măsură ce avansăm în practica spirituală, dar el niciodată nu este distrus.

Atunci când Janaka (un străvechi rege înţelept, ce reprezintă pentru Vede un ideal, acela al armonizării dintre starea de eliberare şi eficacitate socială) a exclamat: „Acum am descoperit hoţul care nu a încetat să acţioneze pentru a mă ruina! El va fi imediat executat!”, el făcea aluzie la ego, la mental.

Discipolul: Dar hoţul poate fi perceput la fel de bine şi prin alte Sadhana.

Maestrul: A încerca să distrugi ego-ul sau mentalul prin alte Sadhana decât Atma–Vichara, este ca şi cum hoţul s-ar deghiza în poliţist pentru a prinde hoţul, adică pe el însuşi. Doar Atma–Vichara poate revela adevărul că nici ego-ul şi nici mentalul nu există. Doar aceasta permite să realizăm Existenţa pură nediferenţiată: Sinele, Absolutul.

Fiind realizat Sinele, nu mai rămâne nimic de cunoscut, deoarece acesta este fericirea perfectă, este Totul.

Discipolul: În această viaţă plină de limitări, aş putea realiza eu vreodată fericirea Sinelui?

Maestrul: Această fericire a Sinelui este mereu cu tine şi o vei găsi şi tu singur dacă o vei căuta cu ardoare. Cauza suferinţei nu se găseşte în viaţa exterioară. Ea este în tine şi se găseşte în ego. Tu îţi creezi limite ţie însuţi şi apoi începi o luptă fără speranţă pentru a le transcende. Toate suferinţele sunt datorate egou-lui. Durerile apar din cauza sa. La ce ar fi de folos să atribui evenimentelor vieţii cauza acestei suferinţe care se află în mod real în tine? Ce bucurie aţi putea găsi în lucrurile exterioare vouă? Şi chiar dacă aţi obţine-o, cât timp ar putea dura ea? Dacă negaţi ego-ul şi îl transformaţi în cenuşă negându-i existenţa, veţi fi liberi. Dacă îl acceptaţi vă va impune limitări şi vă veţi lansa într-o luptă inutilă pentru a le transcende. În acest fel hoţul a încercat să-l „ruineze” pe regele Janaka. A fi Sinele, care este adevărata voastră natură, este singurul mijloc de a realiza beatitudinea, binele vostru etern.

Discipolul: Deoarece nu am realizat acest adevăr, că doar Sinele există, n-ar fi mai bine să adopt Bakti Marga (Marga- cale) şi Yoga Marga, ca fiind mai potrivite scopurilor Sadhanei decât Vichara Marga? Realizarea fiinţei noastre absolute, adică a lui Brahma Jnana (cunoaşterea lui Brahman, Supremul Absolut) nu ar fi imposibil de atins pentru un om obişnuit ca mine?

Maestrul: Brahma Jnana nu este o cunoaştere pe care s-o dobândeşti şi care să-ţi dea bucuria atunci când ai dobândit-o. Acesta este un punct de vedere fals, care va trebui abandonat. Această presupunere ignorantă va produce chinuri fără sfârşit ca în cazul celor zece proşti care se lamentau pentru „pierderea” celui de al zecelea tovarăş care nu fusese niciodată pierdut. De unde apare în această parabolă cel de al zecelea om? S-a pierdut el vreodată? Înţelegând că el a fost întotdeauna acolo, există ceva nou de cunoscut? Cauza tristeţii lor nu se afla în pierderea unuia dintre ei ci în propria lor ignoranţă, cu alte cuvinte în presupunerea lor că unul dintre ei se înecase, deşi le era imposibil să ştie care, deoarece ei nu număraseră decât nouă persoane. Tot astfel este şi cazul tău. Nu există în realitate nici un motiv pentru care să fi trist sau nenorocit. Tu însuţi impui limitări propriei tale naturi de fiinţă infinită şi apoi tot tu te plângi pentru că nu eşti decât o creatură finită. În acel moment realizezi o Sadhana sau o alta pentru a elimina aceste limitări care de fapt nu există. Dar dacă Sadhana ta admite existenţa lor, cum te va ajuta ea să transcenzi aceste limitări? De aceea eu îţi spun că trebuie să cauţi ceea ce eşti cu adevărat – fiinţa pură, infinită, Sinele Absolut. Eşti mereu Sinele şi numai el. Prin urmare, nu poţi să ignori în mod real niciodată Sinele; ignoranţa ta este fără fundament, ca cea a celor zece nefericiţi care îşi plângeau tovarăşul. Ea este cea care îi făcea să sufere. Deci adevărata cunoaştere nu va crea pentru tine o nouă fiinţă. Ea va aboli pur şi simplu „ignoranţa ta ignorantă”. Fericirea nu este adăugată naturii tale. Ea nu face decât să se reveleze ca fiind starea ta adevărată, naturală, eternă şi de nesfârşit. Singurul mod de a te elibera de suferinţă constă în a cunoaşte şi a fi Sinele. Cum ar putea fi aceasta în afara ta?