Toate fiinţele vii doresc să fie mereu fericite, să trăiască fără să sufere. La fiecare fiinţă se poate constata o supremă iubire de sine, şi numai fericirea este cauza acestei iubiri. Pentru a dobândi această fericire absolută care este natura proprie oricărei creaturi şi care este experimentată în starea de somn profund fără vise, când mintea obişnuită dispare, trebuie să ne cunoaştem Sinele-Esenţă. Pentru a obţine aceasta, calea cunoaşterii, căutarea interioară de forma “Cine sunt eu?” este principalul mijloc.

1. Cine sunt eu?

Nu sunt corpul fizic, care este alcătuit din cele şapte umori (dhatus).

Nu sunt cele cinci organe de simţ – aspectele mentale ale organelor fizice: urechi, piele, ochi, limbă şi nas care îşi au fiecare obiectele lor specifice – esenţele subtile: sunet, atingere, culoare (formă), gust şi miros, respectiv; nu sunt cele cinci organe de acţiune – corespondentul subtil, lăuntric al organelor fizice: coardele vocale, mâini, picioare, sex şi anus, care îndeplinesc funcţiile specifice de vorbire, apucare, locomoţie, procreaţie-creare a plăcerii erotice şi excreţie.

Nu sunt cele cinci sufluri vitale: prana, apana, samana, udana, vyana, care realizează funcţiile specifice de inspiraţie (asimilare), excreţie, digestie, vorbire şi circulaţie a sângelui şi a fluidelor vitale.

Nu sunt nici chiar mintea care gândeşte; şi de asemenea, nici necunoaşterea care este înzestrată numai cu impresiile reziduale ale obiectelor şi în care nu există nici obiecte şi nici funcţii.

2. Dacă nu sunt nimic din toate acestea, atunci cine sunt eu?

După negarea şi transcenderea tuturor lucrurilor menţionate mai înainte, ca ne fiind eu–însumi (neti, neti), numai acea Conştiinţă care rămâne singură, aceasta sunt eu.

3. Care este natura Conştiinţei Supreme?

Natura Conştiinţei Supreme este pura existenţă – pura conştiinţă – pura beatitudine (Sat – Chit – Ananda).

4. Când va fi obţinută Realizarea Sinelui–Esenţă?

Când lumea vizibilă va fi transcensă, atunci va fi realizat Sinele–Esenţă, care este văzătorul, conştiinţa martor.

5. Nu poate avea loc revelarea Sinelui chiar dacă lumea vizibilă nu este transcensă, fiind considerată în continuare drept reală?

Nu, nu se poate.

6. De ce?

Văzătorul şi obiectul văzut sunt precum frânghia şi şarpele, atunci când în întuneric confundăm înspăimântaţi frânghia cu un şarpe veninos. Întocmai cum cunoaşterea frânghiei, care este substratul real al experienţei, nu survine până când falsa cunoaştere a şarpelui iluzoriu nu dispare, tot astfel Realizare Sinelui, care este substratul esenţial al fiinţei, nu se va produce până când nu este îndepărtată convingerea că lumea vizibilă este reală.

7. Când va fi transcensă lumea (care reprezintă de fapt obiectul văzut) ?

Atunci când mintea, care este cauza tuturor percepţiilor şi acţiunilor, devine liniştită şi imobilă, lumea este transcensă.

8. Care este natura minţii?

Ceea ce este numit „minte” este o uimitoare putere ce rezidă în Sinele Suprem. Aceasta provoacă apariţia oricărui gând. Fără gânduri nu există minte. Astfel, gândul este natura minţii. Fără gânduri nu există nici o entitate independentă numită „lume”. În starea de somn profund fără vise nu există gânduri şi nu există nici lumea exterioară pentru subiect. În starea de veghe şi în starea de vis există gânduri şi de asemenea există şi o lume exterioară. Exact aşa cum păianjenul îşi întinde pânza, scoţând-o din el însuşi şi şi-o retrage apoi în el însuşi, tot aşa şi mintea proiectează lumea în afara sa şi o resoarbe apoi din nou în ea însăşi. Când mintea iese din interiorul Sinelui, se naşte lumea exterioară. Prin urmare, când lumea exterioară ne apare ca fiind reală, Sinele Suprem nu mai este văzut. Iar când Sinele străluceşte în conştiinţa noastră, lumea exterioară dispare. Când cineva îşi pune cu perseverenţă întrebări despre natura minţii, mintea ca un reziduu, va sfârşi prin a părăsi Sinele.

Ceea ce noi numim Sine este de fapt Atman. Mintea există întotdeauna doar depinzând de ceva grosier; ea nu poate exista singură. Mintea formează este ceea ce numim corpul subtil sau (jiva).

9. În ce fel trebuie să ne punem întrebări pentru a înţelege natura minţii?

Ceea ce apare în acest corp ca fiind „eu-l” (ego-ul) este mintea. Dacă cineva se întreabă unde apare prima dată în corp ideea de „Eu” va descoperii că ea apare în Inimă. Acesta este locul de origine al minţii. Chiar şi dacă cineva gândeşte constant „Eu”, „Eu”, va fi condus către acel loc. Din toate gândurile care apar în minte, gândul „Eu-lui” este primul. Numai după apariţia primului pronume personal, cel de-al doilea şi al treilea pronume personal pot să apară. Fără primul pronume personal nu pot exista al doilea şi al treilea.

10. Cum va putea deveni mintea liniştită?

Prin întrebarea „Cine sunt eu?”, gândul „Cine sunt eu?” va distruge toate celelalte gânduri şi precum băţul folosit pentru a aprinde un rug de foc, el însuşi în final va fi distrus. Atunci va înflori Realizarea de Sine.

11. Ce rost are păstrarea în permanenţă în minte a gândului „Cine sunt eu” ?

Când alte gânduri apar, ele nu trebuie urmate ci trebuie să ne întrebăm „Cui îi apar aceste gânduri?”. Nu are importanţă câte gânduri apar. De fiecare dată când un gând apare trebuie să ne întrebăm cu seriozitate „Cui i-a apărut acest gând?”. Răspunsul care va veni va fi „Mie”. Apoi dacă se pune întrebarea „Cine sunt eu?”, mintea se va întoarce la sursa sa, iar gândul care a apărut se va linişti. Printr-o practică repetată realizată în această manieră, mintea îşi va dezvolta capacitatea de a rămâne permanent cufundată în propria sa sursă. Când mintea, care este de natură subtilă se exteriorizează prin intermediul creierului şi a organelor de simţ, apar numele grosiere şi formele. Când ea rămâne în Inimă, numele şi formele dispar. A nu lăsa mintea să se exteriorizeze şi a o păstra interiorizată în Inimă, este ceea ce se numeşte interiorizare (Antar-Mukha). A lăsa mintea să meargă în afara Inimii este cunoscut ca fiind exteriorizare (Bahir-Mukha). Astfel, când mintea stă în Inimă, „eu-l” (ego-ul) care este sursa tuturor gândurilor va fi eliminat şi Sinele care există de-a pururi va strălucii. Orice ar face un asemenea om, el nu va fi impulsionat de ideea egotică de „Eu”. Dacă cineva acţionează în acest fel, toate îi vor apare ca fiind de natura lui Shiva.

12. Mai există oare şi alte metode pentru a linişti mintea?

Alte metode decât acest fel de a ne întreba nu reprezintă metode adecvate. Dacă prin intermediul altor metode se va încerca un control al minţii, mintea ne va părea că este controlată, dar va continua să existe şi mai departe. Prin controlul respiraţiei, de asemenea, mintea va deveni liniştită. Dar ea va fi liniştită doar atât timp cât respiraţia rămâne controlată. Când respiraţia va fi reluată, mintea de asemenea va reîncepe să se mişte şi va hoinări, împinsă fiind de impresiile reziduale care se află în ea.

Sursa este aceeaşi atât pentru minte cât şi pentru respiraţie. Într-adevăr, gândul este natura reală a minţii. Gândul de „Eu” este primul gând din minte şi cu el apare ego-ul. Acolo de unde ego-ul îşi trage originea, respiraţia de asemenea îşi trage originea. Deci când mintea devine liniştită, respiraţia este controlată şi când respiraţia este controlată, mintea devine liniştită. Dar în starea de somn profund fără vise, deşi mintea devine liniştită, respiraţia nu se opreşte. Aceasta se întâmplă datorită voinţei lui Dumnezeu, pentru a putea fi păstrat corpul fizic şi pentru ca ceilalţi oameni să nu trăiască cu impresia că fiinţa a murit. În starea de veghe şi în samadhi, atunci când mintea devine liniştită, respiraţia este controlată. Respiraţia este forma grosieră a minţii. Până în momentul morţii, mintea păstrează respiraţia în corp; când corpul moare, mintea îşi ia şi respiraţia odată cu plecarea ei. Deci exerciţiul de control al respiraţiei este doar un sprijin pentru a face mintea să devină liniştită; acest exerciţiu nu va distruge mintea. Întocmai precum practica controlului respiraţiei, meditaţia făcută pe formele lui Dumnezeu, repetarea de mantre, postul alimentar, etc. nu sunt decât ajutoare pentru a face mintea liniştită. Prin intermediul meditaţiei asupra formelor lui Dumnezeu şi prin repetarea de mantre, mintea devine focalizată. De obicei, mintea hoinăreşte în permanenţă. După cum atunci când unui elefant îi este dată o frânghie pe care să o apuce cu trompa el va începe să meargă după noi ţinându-se de frânghie şi de nimic altceva, tot astfel, când mintea este ocupată cu un nume sau cu o forma ea se va „apuca” doar de aceasta. Când mintea se diversifică sub forma nenumăratelor gânduri, fiecare gând devine lipsit de forţă; când însă gândurile se dizolvă, mintea devine focalizată şi puternică. Pentru o asemenea minte, căutarea Sinelui prin intermediul întrebării „Cine sunt eu?” devine uşoară. Dintre toate regulile restrictive ce ajută la liniştirea minţii, cea în legătură cu consumarea în exclusivitate a hranei sattvice în cantităţi moderate este cea mai importantă. Respectând această regulă, calitatea sattvică a minţii va creşte şi acest lucru va fi foarte util în căutarea Sinelui prin intermediul întrebării „Cine sunt eu?”.

13. Impresiile reziduale (gândurile) despre obiecte apar fără sfârşit, precum valurile unui ocean. Când vor fi eliminate toate aceste gânduri?

Pe măsură ce meditaţia asupra Sinelui ajunge la nivele din ce în ce mai înalte, gândurile vor fi treptat distruse.

14. Este posibil ca aceste impresii reziduale ale obiectelor, care provin chiar din alte existenţe, dintr-un timp fără început, să fie dizolvate astfel încât fiinţa să rămână cufundată în puritatea Sinelui?

Fără a-ţi mai pune problema dacă „Este posibil sau nu?” trebuie să te păstrezi cu perseverenţă într-o stare de meditaţie asupra Sinelui. Chiar dacă cineva este un mare păcătos, el nu va trebui să se îngrijoreze plângându-se „Vai, sunt un păcătos, cum aş putea atinge eu eliberarea?”; el va trebui să renunţe complet la gândul „Sunt un păcătos” şi să se dăruiască cu fervoare în meditaţia asupra Sinelui. Cu siguranţă, astfel va reuşi să atingă Realizarea Ultimă. Nu există două minţi – una bună şi una rea. Impresiile reziduale sunt de două feluri – pozitive şi negative. Când mintea este sub influenţa impresiilor pozitive este numită bună, iar când este sub influenţa impresiilor negative este considerată rea.

Nu va trebui să-i permitem minţii să se îndrepte către obiectele lumeşti şi către lucrurile care îi preocupă pe oamenii ignoranţi. Oricât de rău ar fi omul de lângă tine, nu trebuie să îndrepţi ura asupra lui. Atracţia posesivă şi ura vor trebui să fie amândouă evitate. Tot ceea ce o fiinţă dă celorlalţi, ea dă Sinelui său Suprem. Dacă acest adevăr este înţeles, cine va mai putea să nu dăruiască totul celorlalţi? Când Sinele se dezvăluie, totul se dezvăluie; când mintea devine liniştită totul devine liniştit. Pe măsură ce ne purtăm cu mai multă umilinţă, vom putea genera din ce în ce mai mult bine. Dacă mintea devine tăcută putem trăi fericiţi oriunde.

15. Cât timp va trebui practicată introspecţia, calea de evoluţie spirituală prin întrebarea „Cine sunt eu”?

Atât timp cât în minte se mai păstrează impresii ale obiectelor exterioare sau interioare, întrebarea „Cine sunt eu?” este necesară. Pe măsură ce gândurile răsar, ele vor fi distruse imediat, chiar în locul lor de origine, prin intermediul acestei întrebări. Dacă ne păstrăm în contemplarea Sinelui neîntrerupt până ce Sinele a fost recunoscut, doar atunci putem renunţa la această întrebare. Atâta timp cât mai există duşmani în interiorul fortăreţei, ei vor continua să atace fortăreaţa, dar dacă ei sunt distruşi imediat ce apar, fortăreaţa va fi în totalitate sub stăpânirea noastră.

16. Care este natura Sinelui?

Ceea ce există cu adevărat este doar Sinele. Lumea şi sufletul individual apar în acest Sine (precum sideful în scoica ce va naşte o perlă); lumea şi sufletul individual apar şi dispar în acelaşi timp. Sinele este acolo unde în mod absolut nu există nici un gând despre „Eu”. Acesta (Sinele) este numit (Tăcere). Sinele însuşi este lumea, Sinele însuşi este „Eu-l”, Sinele însuşi este Dumnezeu; totul este Shiva, totul este Sine.

17. Nu este totul lucrarea lui Dumnezeu?

Fără dorinţă sau efort, soarele răsare; şi numai în prezenţa acestuia, pietrele preţioase strălucesc, lotusul înfloreşte şi apa se evaporă; oamenii îşi realizează diferitele lor activităţi şi apoi se odihnesc. Precum pilitura de fier se mişcă şi se ordonează în prezenţa magnetului, doar în virtutea prezenţei lui Dumnezeu, sufletele guvernate de cele trei funcţii cosmice sau de încincita activitate divină îşi realizează acţiunile şi apoi se odihnesc, în concordanţă cu karma proprie. Dumnezeu nu impune; nici o karma nu Îl poate atinge. Este la fel cum acţiunile lumeşti nu afectează soarele sau precum activitatea celorlalte patru elemente (pământ, apă foc, aer) nu afectează eterul atotcuprinzător.

18. Dintre toţi cei ce se dăruiesc prin devoţiune lui Dumnezeu cine este cel mai de admirat?

Cel care este dăruit Sinelui care cu adevărat este Dumnezeu, este cel mai devotat lui Dumnezeu. A te dărui lui Dumnezeu înseamnă a rămâne mereu cufundat în Sine fără a lăsa să apară nici un alt gând în afară de gândul faţă de Sine. Oricâte probleme i-am lăsa lui Dumnezeu, El le suportă pe toate. Din moment ce puterea Supremă a lui Dumnezeu face toate lucrurile să se mişte, de ce oare noi, fără a ne supune Lui, ne preocupăm în mod constant de gânduri de genul „ce ar trebui făcut şi cum şi ce nu ar trebui să facem şi cum să nu facem?”. Ştim că un tren cară toate bagajele, aşa că, după ce ne-am urcat în el, de ce ar mai fi necesar în continuare să ne cărăm pe cap cu efort micul nostru bagaj, în loc să îl punem jos în tren şi să ne simţim astfel uşuraţi?

19. Ce este nonataşamentul?

A distruge gândul în momentul în care acesta apare, fără ezitare, fără a mai lăsa vreun reziduu, chiar în locul în care gândul îşi are originea, aceasta înseamnă nonataşament. La fel cum un căutător de perle îşi agaţă la brâu o greutate şi se scufundă până pe fundul mării şi de acolo adună perle, tot astfel fiecare dintre noi trebuie să fie înzestrat cu nobila calitate a nonataşamentului pentru a se cufunda astfel în interiorul său de unde să obţină Perla Sinelui.

20. Este posibil pentru Guru să realizeze prin propria sa voinţă eliberarea unui discipol?

Guru nu va face decât să arate calea către eliberare; el nu va aduce prin el însuşi un suflet la starea de eliberare.

Într-adevăr, Dumnezeu şi Guru nu sunt diferiţi. La fel cum prada căzută în ghearele tigrului nu are nici o scăpare, tot astfel cei care intră în sfera privirii pline de graţie a unui Guru vor fi eliberaţi cu ajutorul Guru-lui şi nu se vor mai rătăci; totuşi fiecare va trebui să-şi urmeze prin propriul său efort calea revelată de Dumnezeu sau Guru şi să atingă eliberarea. Nimeni nu se poate autocunoaşte decât prin proprii săi ochi ai cunoaşterii şi nu cu ai altora. Cel care este Rama solicită oare ajutorul unei oglinzi pentru a şti că el este Rama?

21. Este necesar pentru cel care caută eliberarea să cerceteze natura categoriilor fundamentale ale manifestării?

La fel precum cel care vrea să arunce gunoiul nu are nevoie să îl analizeze şi să vadă cum este, tot astfel cel care vrea să cunoască Sinele nu are nevoie să ţină cont de numărul de tatve sau să le cerceteze caracteristicile; tot ceea ce trebuie să facă este să elimine împreună toate tatvele care îi ascund Sinele. Lumea trebuie să fie considerată iluzorie precum un vis.

22. Există vreo diferenţă între starea de veghe şi starea de vis?

Stare de veghe durează mai mult timp, iar visul este mai scurt; în afară de această diferenţă nu mai există o alta. La fel cum starea de veghe pare a fi reală când suntem treji, tot astfel se întâmplă să ni se pară într-un vis atunci când visăm. În vis mintea ia un alt corp. Atât în starea de veghe cât şi în cea de somn gândurile, numele şi formele apar simultan.

23. Pentru cei ce caută eliberarea este util să citească cărţi?

Toate textele sacre afirmă că pentru a atinge eliberarea trebuie ca mintea să devină liniştită; deci concluzia acestor învăţături este că mintea va trebui făcută să devină liniştită; odată ce acest lucru a fost înţeles nu mai este nevoie să citim la nesfârşit. Pentru a linişti mintea nu trebuie decât să căutăm în interiorul nostru ceea ce este Sinele; cum ar putea fi făcută această căutare citind cărţi? Trebuie să ne cunoaştem propriul Sine cu propriul ochi al înţelepciunii. Sinele este în interiorul celor cinci învelişuri (corpul fizic, corpul eteric, corpul astral, corpul mental şi corpul cauzal), în timp ce cărţile sunt în afara lor. Deoarece Sinele trebuie căutat prin eliminarea celor cinci învelişuri (corpuri), este inutil să-l căutăm în cărţi. Vine un timp când fiecare trebuie să uite tot ceea ce a învăţat.

24. Ce este fericirea ?

Fericirea este însăşi natura Sinelui; fericirea şi Sinele nu sunt diferite. Nu există fericire în obiectele lumii. Datorită ignoranţei noastre ne imaginăm că primim fericire de la obiectele exterioare. Când mintea se îndreaptă către exterior noi nu experimentăm decât suferinţă. Într-adevăr, când dorinţele ei sunt împlinite, ea se reîntoarce în propriului ei loc şi se bucură de fericirea că este Sinele. Tot astfel, în stările de somn, samadhi şi leşin (pierderea cunoştinţei) şi când obiectul dorit este obţinut sau obiectul neplăcut este eliminat, mintea devine orientată către interior şi se bucură de pura fericire a Sinelui. Astfel, mintea se mişcă fără odihnă plecând de la Sine şi întorcându-se către aceasta în mod repetat. Sub copac, la umbră este plăcut, dar sub cerul liber căldura este insuportabilă. O persoană care a călătorit prin arşiţa soarelui simte bucuria răcorii când ajunge la umbră. Cel care continuă să meargă de la umbră la Soare şi apoi iar la umbră şi iar la Soare este un ignorant. Un înţelept stă în permanenţă la umbră. În mod similar, mintea celui care cunoaşte adevărul ultim nu îl părăseşte pe Brahman (Divinitatea). Mintea unui om ignorant din contră se îndreaptă către lume, suferă şi apoi pentru o scurtă perioadă se întoarce către Brahman pentru a experimenta fericirea. De fapt ceea ce este considerată a fi lumea, nu este decât gând. Când lumea dispare, adică atunci când nu există gânduri, mintea trăieşte fericirea; când lumea apare mintea se îndreaptă către suferinţă.

25. Ce este înţelegerea (viziunea, pătrunderea) înţelepciunii (Jnana-Drsti)?

A rămâne liniştit este ceea ce este numit Jnana-Drsti. A rămâne liniştit înseamnă a-ţi stabili ferm mintea în Sine. Telepatia, cunoaşterea întâmplărilor din trecut, prezent şi viitor şi clarviziunea nu constituie Jnana-Drsti.

26. Care este relaţia dintre starea fără dorinţe şi înţelepciune?

Starea fără dorinţe este înţelepciune. Cele două nu sunt diferite, sunt unul şi acelaşi lucru. Starea fără dorinţe înseamnă a stăpâni mintea, împiedicând-o să se orienteze către obiecte. Înţelepciunea înseamnă apariţia a ceea ce nu este obiect. Cu alte cuvinte, a nu căuta nimic altceva decât Sinele înseamnă detaşare sau stare fără dorinţe; înţelepciunea înseamnă a nu părăsi Sinele.

27. Care este diferenţa dintre metoda autoanalizei (prin întrebarea „Cine sunt eu?”) şi meditaţie ?

Metoda autoanalizei (prin întrebarea „Cine sunt eu?”) constă în a-ţi retrage mintea în Sine. Meditaţia constă în a trăi faptul că Sinele este Brahman, pură existenţă, pură conştiinţă, pură beatitudine.

28. Ce este eliberarea ?

A realiza o căutare profundă asupra naturii Sinelui care este ascuns în ignoranţă şi a-i înţelege adevărata sa natură înseamnă a atinge eliberarea.