Bhagavan Sri Ramana Maharshi - Romanian Home Page

Din percepţia reală a lumii decurge acceptarea unui principiu primordial unic, cu puteri nelimitate. Imagini având nume şi forme, spectatorul şi ecranul pe care acesta priveşte imaginile, cât şi lumina graţie căreia el vede, toate acestea sunt doar El Însuşi – Principiul Unic.
Toate religiile postulează trei principii de bază: lumea, individul şi Dumnezeu. În toate acestea trei, doar Realitatea Supremă Unică se manifestă. Poţi spune: „Acestea trei sunt în mod real trei principii distincte” doar atât timp cât egoul subzistă. Dar, transcenzând egoul limitat iluzoriu şi trăind starea iluminatorie de înţelegere a naturii noastre reale ultime, în care egoul dispare, realizăm starea perfectă în care totul ne apare ca fiind Unicul, Realitatea Supremă.
Cât este de folositor pentru noi să ne întrebăm dacă lumea este reală sau este doar o simplă aparenţă iluzorie, dacă lumea este conştientă sau nu, dacă este bucurie sau durere?
În starea în care abandonăm punctul de vedere limitat, ridicându-ne deasupra lumii, recunoaştem Divinul şi abandonăm orice noţiune de unitate sau dualitate, de Sine sau de ego. Dacă Sinele ar avea formă, în mod corespunzător, lumea şi Dumnezeu ar părea, de asemenea, că au formă; dacă Sinele ar fi fără formă, cine ar mai putea să vadă forma lui Dumnezeu şi a lumii, şi cum? Fără ochi poate fi văzut un obiect? Sinele atotvăzător este Ochiu, iar acest Ochi este ochiul Infinitului.
Corpul este o formă compusă din cinci învelişuri, deci toate cele cinci învelişuri sunt implicate în noţiunea de corp. Poate exista lumea separată de corp? Fără corp, a putut vedea cineva lumea?
Lumea nu este nimic altceva decât o manifestare obiectivă de concepţii condiţionate de cele cinci organe de simţ. Deoarece prin intermediul acestor cinci organe de simţ un mental unic concepe existenţa lumii, lumea nu este nimic altceva decât acest mental. În afara mentalului, ar putea exista lumea?
Deşi lumea şi cunoaşterea sa rămân, răsar şi dispar împreună, totuşi lumea nu poate fi percepută decât prin intermediul cunoaşterii mentalului. Doar perfecţiunea în care lumea şi cunoaşterea se nasc şi dispar, care străluceşte fără să răsară şi să apună, este Realitatea Ultimă.
Oricare ar fi numele şi forma sub care este adorat Divinul, acestea nu sunt decât mijloace de a-L realiza dincolo de nume şi formă. Adevărata Realizare este doar aceea prin care Sinele individual se recunoaşte în Divin, atingând pecea şi realizând identitatea cu El.
Dualitatea subiect-obiect şi triada observator-observaţie-observat nu pot exista decât fiind susţinute de Realitatea Unică. Dacă ne întoarcem către interior în căutarea acestei Realităţi Ultime, toate celelalte aspecte dispar. Cei care văd aceasta, sunt cei ce cunosc înţelepciunea. Niciodată ei nu sunt supuşi dualităţii.
Cunoaşterea obişnuită este mereu însoţită de ignoranţă, iar ignoranţa este însoţită de cunoaşterea obişnuită limitată; singura adevărată Cunoaştere este cea prin care este cunoscut Sinele. El poate fi realizat căutând să înţelegem ceea ce înglobează cunoaşterea şi ignoranţa.
A cunoaşte tot restul fără a-ţi cunoaşte Sinele esenţă individua, deci fără a cunoaşte Cunoscătorul însuşi, nu este oare o dovadă a ignoranţei?
Atunci când este cunoscut Sinele, care este substratul cunoaşterii obişnuite şi al ignoranţei, cunoaşterea obişnuită şi ignoranţa dispar.
Adevărata Cunoaştere este doar aceea în care nu este nici cunoaştere obişnuită, nici ignoranţă. Ceea ce este cunoscut în mod obişnuit nu este Cunoaştere adevărată. Doar Sinele străluceşte şi nu există nimic altceva de cunoscut decât Sinele. El singur este Cunoaşterea. El nu este vid.
Sinele, care este Cunoaştere adevărată, este Realitatea Unică; cunoaşterea multiplicităţii este o falsă cunoaştere. Nici chiar această falsă cunoaştere, care este de fapt ignoranţa, nu poate exista ea însăşi separată de Sine, care este Adevărata Cunoaştere. Varietatea ornamentelor din aur este ireală deoarece nici unul dintre ele nu poate exista fără aurul din care toate sunt făcute.
Dacă vorbim la persoana întâi, se manifestă, de asemenea, şi persoana a doua şi a treia. Dacă căutăm natura reală a persoanei întâi şi o recunoaştem, atunci pierderea noţiunii de „eu” antrenează pierderea noţiunii de „tu” şi „el”. Starea care rezultă, ce străluceşte în Divin, este starea naturală a fiecăruia, este Sinele.
Trecutul şi viitorul nu pot exista decât în raport cuprezentul. De altfel, atunci când ele însele se manifestă, nu sunt altceva decât prezent.
A dori să determini natura trecutului şi a viitorului ignorând prezentul în sine este echivalent cu a vrea să numeri fără a cunoaşte numărul unu care exprimă începutul.
Ce ar deveni fără noi timpul şi spaţiul? Dacă ne identificăm cu corpul, vom fi supuşi timpului şi spaţiului, dar suntem noi oare corpul? Noi suntem Unicul, neschimbat acum, atunci şi pentru totdeauna, aici, acolo şi pretutindeni. Prin urmare noi suntem Sinele pur, dincolo de timp şi spaţiu.
Pentru cei care nu au realizat Sinele, ca şi pentru cei care L-au realizat, cuvântul „eu” se referă la corp. Însă pentru cei care nu au realizat Sinele, cuvântul „eu” se limitează la corp, în timp ce pentru cei care au realizat Sinele, care cuprinde şi pătrunde şi corpul, cuvântul „eu” străluceşte precum Sinele nelimitat.
Pentru cei care nu au realizat Sinele, ca şi pentru cei care L-au realizat, Adevărul este limitat la forma acestei lumi, în timp ce pentru cei care L-au realizat, Adevărul străluceşte în perfecţiunea fără formă care este însuşi substratul lumii. Acestea sunt toate diferenţele între ei.
Numai cei care nu cunosc sursa ultimă a destinului şi a liberului arbitru discută, dorind să afle care dintre ele acţionează asupra celuilalt. Cei care cunosc Sinele ca sursă unică a destinului şi a liberului arbitru, sunt eliberaţi de acestea două. Cum ar mai putea ei să se lase prinşi într-o discuţie privind aceste probleme?
Cel care Îl vede pe Dumnezeu fără a vedea Sinele, nu vede decât o imagine mentală. Cel care vede Sinele, Îl vede pe Dumnezeu. Cel care, anihilându-şi complet simţul egoului, vede Sinele, L-a găsit pe Dumnezeu deoarece Sinele nu există separat de Dumnezeu.
Care este semnificaţia reală a scrierilor sacre ce afirmă că dacă ai cunoscut Sinele, L-ai cunoscut pe Dumnezeu? Cum poate fi cunoscut propriul Sine? Şi, deoarece suntem o fiinţă unică, dacă nu ar putea fi cunoscut Sinele, cum ar putea fi cunoscut Dumnezeu? De aceea trebuie să-I devenim ofranda dăruită în sacrificiu.
Divinul iluminează mentalul şi străluceşte în interiorul acestuia. În afară de orientarea spre interior a mentalului şi fixarea lui continuă asupra Divinului, nu există alt mijloc de a-L cunoaşte pe Dumnezeu cu ajutorul mentalului.
Nu corpul este cel care se numeşte „Eu”. Nimeni nu poate susţine că în starea de somn profund, „Eu” încetează să mai existe. Acolo de unde acest „Eu” îşi are izvorul, tot restul îşi are izvorul. Cerceteţi cu luciditate mentală locul din care acest „Eu” izvorăşte.
Nu corpul fizic este cel care se autodenumeşte „Eu”, şi nici Realitatea Supremă a Conştiinţei (care fiind absolută nu se manifestă). Între cele două, la limita corpului fizic, ceva izvorăşte în calitate de „Eu”. Acest ceva este cunoscut sub numele de CHIT-JADA-GRANTHI (nodul dintre Conştiinţă şi materie inertă) fiind numit totodată şi suflet, corp subtil, ego, SAMSARA, mental şi aşa mai departe.
El se manifestă fiind asociat unei forme şi se menţine atâta timp cât mai există o formă. Având formă, el se hrăneşte şi creşte. Dar dacă îl cercetăm cu atenţie, acest fals spirit, care nu are formă proprie, îşi abandonează stăpânirea sa asupra formei şi se dizolvă.
Dacă egoul există, tot restul există de asemenea. Dacă egoul nu exista, nimic altceva nu există în experienţa empirică. Cu siguranţă, egoul este totul în experimentarea lumi. Deci a căuta ceea ce este acest ego reprezintă fundamentul renunţării la tot.
Starea în care sentimentul egoului nu izvorăşte este starea reală de existenţă. Fără căutarea şi atingerea acestei stări de neizvorâre a sentimentului de „eu”, cum s-ar putea obţine starea de anihilare a individualităţii, de unde sentimentul de „eu” nu mai poate reveni? Fără această realizare, cum poate fi atinsă adevărata stare a fiinţei, în care este realizată identitatea cu Sinele?
Precum un om care se scufundă pentru a căuta o comoară ascunsă în apă, tot astfel trebuie să ne scufundăm în noi înşine cu ajutorul unui mental focalizat şi lucid, controlându-ne suflul şi cuvântul, pentru a găsi loculde origine a sentimentului de „eu”.
Singura căutare care conduce la Realizarea Sinelui constă în a înţelege sursa setimentului de „eu”, cu ajutorul unui mental interiorizat şi fără a pronunţa cuvântul „eu”.
Meditaţia asupra ideii” eu nu sunt acesta, „eu sunt Acela” poate fi un ajutor în căutare, dar nu poate fi căutarea însăşi.
Dacă nu punem mental întrebarea „Cine sunt eu?”, eul individual se va nărui, confuz, în momentul în care este atinsă Inima spirituală şi imediat Realitatea Ultimă se manifestă spontan sub aspectul „Eu-Eu”. Dar deşi ea se revelează sub aspectul de „Eu”, aceasta nu este egoul, ci Fiinţa perfectă, Sinele Absolut.
Ce ar mai rămâne de realizat pentru cel care, după ce şi-a dizolvat egoul, este cufundat în beatitudinea Sinelui? Conştiinţa sa este în Sine şi în nimic altceva. Cine ar putea să înţeleagă această stare?
Deşi scrierile sacre afirmă ”Acela eşti tu”, a medita asupra ideii „Eu sunt Acela şi nu acesta” nu este decât un semn de slăbiciune mentală, deoarece noi suntem etern Acela, Sinele. Tot ceea ce avem de făcut este de a căuta Sinele care este ceea ce există cu adevărat, Martorul.
Este, de asemenea, la fel de absurd a spune „Eu nu am realizat Sinele” ca şi a spune „Eu am realizat Sinele”. Ar putea exista doi „Sine”, din care unul (Sinele) să fie obiectul realizării celuilalt (cel care afirmă „Eu”)? Adevărul accesibil experienţei spirituale a fiecăruia este că nu există decât un singur Sine.
Din cauza iluziei născute din ignoranţă, oamenii, în loc să recunoască şi să realizeze plenar Sinele, care este întotdeauna şi pentru toţi Realitatea inerentă dominând prin propria sa natură în centrul Inimii, caută să afle dacă el există, dacă el are o formă sau nu sau dacă este dual sau nondual.
A căuta şi a te stabili în Realitatea Ultimă care este Realizarea eternă, este singura Realizare. Toate celelalte realizări (SIDDHIS) sunt asemănătoare cu cele care se derulează în vis. Ar putea ele să apară reale celui care s-a trezit din somn? Ar putea ele să îi înşele pe cei care au atins Realitatea Ultimă şi s-au eliberat de MAYA (iluzie)?
Doar în cazul în care survine ideea „eu sunt corpul”, meditaţia asupra ideii „ eu nu sunt acesta, eu sunt Acela” ne poate ajuta să rămânem detaşaţi de corp. De ce trebuie noi să gândim mereu „eu sunt Acela”? Este necesar pentru un om să întreţină ideea „eu sunt un om”? De fapt, nu suntem noi întotdeauna Acela?
Afirmaţiile: „dualitatea în curs de a fi cucerită, nondualitatea în afara Realităţii Ultime” sunt la fel de false. Atunci când se realizează o cercetare (în dualitate), ca şi atunci când a fost găsit Sinele, cine altul realizează aceasta, dacă nu „cel de-al zeceea om”?
Aceasta face aluzie la o povestire tradiţională despre un grup de zece proşti care plecaseră într-o călătorie. La un moment dat ei au trecut un râu şi după ce au ajuns pe celălalt mal, au vrut să se convingă că trecuseră toţi cu bine. Fiecare a început să numere membrii grupului, dar fiecare i-a numărat pe ceilalţi nouă şi a uitat să se numere pe sine însuşi. Gândind că cel de-al zecelea om s-a înecat, au început să-l plângă. Tocmai în acel moment trecea pe acolo un călător care i-a întrebat ce se întâmplase. El şi-a dat seama imediat de cauza greşelii lor şi pentru a-i convinge că nu s-a petrecut nimic rău, i-a pus să treacă prin faţa lui şi le-a dat, fiecăruia în parte, câte o lovitură în momentul în care treceau, cerându-le să numere loviturile.
Atâta timp cât omul acţionează ataşat, el recoltează de asemenea fructele acţiunilor sale, dar atunci când el realizează Sinele, căutând să înţeleagă cine este cel care acţionează cu adevărat, simţul său de a fi cel care acţionează dispare şi tripla KARMA este terminată. Aceasta este starea de eternă eliberare.
Atâta timp cât omul se consideră legat, gândurile de înlănţuire şi eliberare persistă. Căutând ceea ce este legat se realizează Sinele etern, desăvârşit şi liber. Când ideea de înlănţuire încetează, ar mai putea să subziste ideea de eliberare?
Dacă se spune că eliberarea este de trei feluri, cu formă, fără formă, sau cu şi fără formă, atunci lăsaţi-mă să vă spun că anularea acestor trei forme de eliberare este singura, adevărata Eliberare.