Discipolul: Cum o căutare realizată prin intermediul egoul-ui ne poate revela faptul că el este ireal?

Maestrul: Existenţa egoului face parte din lumea fenomenelor. Îl putem transcende absorbindu-ne în sursa de unde se ridică Ahamvritti (sentimentul de „Eu”, care este permanent la omul obişnuit).

Maharishi afirmă că această „formă mentală” (a eului Ahamvritti) este sursa tuturor celorlalte forme mentale, adică a întregii experienţe în lumea manifestată.

Discipolul: Ahamvritti (sentimentul egoului) nu este totodată una din cele trei forme sub care se manifestă egoul? Yogavasishtha, ca de altfel şi alte texte străvechi, vorbesc despre trei forme ale egoului.

Maestrul: Este adevărat. Au fost descrise „trei corpuri” ale egoului: material, subtil (astral) şi cauzal. Aici nu este vorba decât de o analiză. Dacă metoda folosită pentru a face această analiză ar fi trebuit să depindă de forma egoului, puteţi fi siguri că niciodată, nici o căutare adevărată nu ar fi fost posibilă: formele pe care le poate lua egoul sunt multe. Atmavichara (investigarea de sine, introspecţia, căutarea în sine însuşi a Realităţii Absolute, realizată după o metodă raţională) cere ca voi să o realizaţi cu o singură formă a egoului, adică cu Ahamvritta.

Discipolul: E posibil totodată ca ea să rămână incapabilă să realizeze Jnana (cunoaşterea; a experimenta continuu starea „Eu sunt Brahman (Supremul Absolut)”, „Totul este Sinele”)?

Maestrul: Căutarea Sinelui, al cărui fir conducător este Ahamvritti, este comparabilă cu căutarea unui câine care îşi găseşte stăpânul graţie mirosului său. Stăpânul se poate găsi într-un loc îndepărtat, necunoscut. Totuşi aceasta nu-l împiedică cu nimic pe câine să revină lângă el. Mirosul stăpânului este pentru animal un indiciu infailibil. Nimic altceva: veşmântul său, statura – nu contează pentru câine. Câinele se ataşează fără greşeală mirosului, în timp ce îşi caută stăpânul şi in final el reuşeşte să îl regăsească.

Discipolul: Rămâne totuşi întrebarea: De ce trebuie să căutăm sursa lui Ahamvritti excluzând toate celelalte Vrittisuri (turbion mintal, orice fapt psihic, orice idee, orice sentiment, orice nuanţă afectivă) pentru a ajunge la realizarea Sinelui?

Maestrul: Cuvântul Aham este prin el însuşi foarte sugestiv. Cele două litere care îl compun, A şi ha, sunt prima şi ultima literă a alfabetului sanskrit. Acest cuvânt ne sugerează că totul este inclus în el. De ce? Pentru că Aham semnifică existenţa în ea însăşi. Deşi conceptul de „Eu” sau de „Eu sunt” este desemnat de obicei prin termenii Ahamvritti, el nu se aseamănă totuşi cu celelalte Vrittisuri (fenomene psihice) ale mentalului. Spre deosebire de acestea din urmă care nu sunt legate în mod esenţial unele de altele, Ahamvritti este legat în mod egal, prin însăşi natura sa, de fiecare din celelalte Vrittisuri. El diferă deci de celelalte intr-un mod fundamental. Căutarea sursei din care se naşte Ahamvritti nu vrea deci doar să ducă la fundamentele unei forme de ego ci chiar la sursa din care emană eu, atunci când acesta ia forma de Ahamvritti, implică în mod necesar să fi fost transcens egoul sub toate celelalte forme.

Discipolul: Admiţând că Ahamvritti include în esenţa sa toate formele de ego, de ce trebuie totuşi să alegem acest Vritti şi nu un altul atunci când căutăm Sinele?

Maestrul: Deoarece el este conţinutul ireductibil al tuturor experienţelor voastre; deoarece căutând sursa sa adoptaţi singura metodă care poate fi utilizată pentru a ajunge la Sine. Se spune că egoul posedă un corp cauzal. Cum credeţi că puteţi să faceţi din el obiectul investigaţiei voastre? Atunci când el se află în această formă, voi sunteţi cufundaţi în tenebrele somnului.

Discipolul: Ego-ul sub formele sale imateriale şi cauzale nu devine intangibil, astfel că nu mai putem să-l sesizăm căutând sursa lui Ahamvritti în timpul stării de veghe?

Maestrul: Nu. Această căutare duce la însăşi existenţa egoului. Imaterialitatea acestuia din urmă nu trebuie să ne deruteze.

Discipolul: Singurul scop adevărat este acela de a realiza fiinţa pură şi necondiţionată a Sinelui, care nu depinde deloc de ego. La ce-ar putea folosi o căutare centrată pe ego în forma sa de Ahamvritti?

Maestrul: Ego-ul nu se caracterizează decât printr-o singură funcţie esenţială (deoarece el este evanescent, contează mai puţin faptul că îl înfăţişăm aici sub forma sa, sub activitatea sa sau în orice alt fel). El este un nod care leagă Sinele (conştiinţa pură) de corpul fizic care este inert şi lipsit de capacitatea de a simţi. De aceea egoul este numit Cid Jada Granthi (nodul dintre conştiinţa şi ceea ce este ne animat), eul, aparatul psihic. Căutând sursa lui Ahamvritti veţi sesiza numai aspectul esenţial al egoului, Cit (conştiinţa, văzută ca o caracteristică a Realităţii Ultime). Din acest motiv această analiză trebuie să vă conducă la realizarea purei Conştiinţe de Sine.

Discipolul: Ce relaţie există între Conştiinţa pură realizată de Jnani şi „Eu”, acceptat ca experienţă esenţială şi primordială?

Maestrul: Conştiinţa nediferenţiată a fiinţei pure este Inima, Hridayam, ceea ce sunteţi cu adevărat, aşa cum însuşi cuvântul o exprimă (Hrit + Ayam = inima, aceasta). Din inimă emană eul. Aceasta este experienţa primordială. Acest Eu are caracterul de Shuddha Sattva (Sattva pură). Cu această calitate de Shuddha Sattva Svarupa (a cărei natură proprie este Sattva pură, adică neatins de Rajas şi Tamas) Eul pare să subziste la Jnani (eliberat).

Discipolul: La Jnani (omul eliberat) egoul subzistă sub forma Sattvaică şi prin urmare el pare a fi real. Este adevărat?

Maestrul: Nu. Existenţa ego-ului, sub orice formă ar fi, este ea însăşi o aparenţă, atât la Jnani (omul eliberat) cât şi la Ajnani (omul ignorant). Dar acesta din urmă este dominat de iluzia că starea de veghe şi lumea sunt reale; egoul îi pare a fi real. Văzând un Jnani (om eliberat) acţionând ca celelalte persoane, se va simţi obligat să-i atribuie şi lui o individualitate.

Discipolul: Atunci care este rolul lui Ahamvritti la Jnani (omul eliberat)?

Maestrul: El nu are rol. Caracteristica unui Jnani este Inima însăşi. El este unit, identificat cu această pură Conştiinţă nediferenţiată pe care Upanishadele o desemnează sub numele de Prajnana (conştiinţa care cunoaşte). În Aitareyaupanishad există una din cele patru mari afirmaţii ale Upanishadelor: „Brahman este Prajnana”. Prajnana este cu adevărat Brahman; nu există alt Brahman (Suprem Absolut) decât Prajnana.”

Discipolul: Cum este posibil atunci ca Ajnani (omul ignorant) să trăiască în această nefericită ignorare a singurei şi unicei Realităţi?

Maestrul: Deoarece el nu-şi percepe decât propriul mental care nu face decât să reflecte lumina răspândită de Conştiinţa Pură care emană din Inimă. De această Inimă, Ajnani (omul ignorant) nu are cunoaştere. De ce? Pentru că mentalul său este extravertit şi nu şi-a căutat niciodată sursa.

Discipolul: Ce împiedică această lumină infinită şi nediferenţiată a Conştiinţei care emană din Inimă să se reveleze unui Ajnani (om ignorant)?

Maestrul: Precum apa dintr-un vas reflectă imensul soare în limitele strâmte ale recipientului, tot astfel Vasanasurile sau tendinţele latente ale individului reflectă, precum oglinzile, lumina universală şi infinită a Conştiinţei emanând din Inimă, prezentând sub formă de reflexie, fenomenul pe care noi îl numim mental. Cum el nu vede decât această reflecţie, Ajnani (omul ignorant) ajunge să se creadă o fiinţă finită, un Jiva (individualitate). Dacă mentalul se introverteşte căutând sursa lui Ahamvritti, Vasanasurile se sting. Absenţa lor antrenează dispariţia fenomenului de reflexie, adică a mentalului care se resoarbe atunci în lumina Realităţii Unice, Inima. Aici se află rezumatul şi esenţa a ceea ce un aspirant la desăvârşire trebuie să cunoască. Datoria sa imperioasă constă în a căuta cu fervoare şi concentrare sursa lui Ahamvritti.

Discipolul: Dar eforturile pe care el le poate face se limitează la starea de veghe. Cum o căutare realizată într-o singură stare din cele trei ale mentalului, poate să distrugă mentalul?

Maestrul: Fără îndoială, Sadaka începe să caute sursa lui Ahamvritti când este în starea de veghe. Nu se poate spune atunci că mentalul său a fost distrus. Dar însuşi procesul de căutare a Sinelui revelează aspirantului că alternanţa sau transmutarea celor trei stări ale mentalului, ca de altfel a celor trei stări în sine, face parte din lumea fenomenală care nu ar trebui să afecteze ardenta sa căutare interioară. Căutarea Sinelui prin intermediul autoanalizei nu este posibilă de fapt decât dacă se realizează cu o deosebit de intensă introvertire a minţii. Scopul final al unei asemenea căutări este cu adevărat Inima, Lumina Nediferenţiată a Conştiinţei Pure, în care strălucirea reflectată a mentalului este complet resorbită.

Discipolul: Nu există deci nici o distincţie pentru un Jnani între cele trei stări ale mentalului?

Maestrul: Cum ar putea să existe din moment ce mentalul însuşi este dizolvat şi pierdut în Lumina Conştiinţei? Pentru Jnani cele trei stări sunt la fel de ireale. Ajnani este incapabil să înţeleagă aceasta deoarece, pentru el, starea de veghe este modul prin care el atinge realitatea, în timp ce Jnani recunoaşte Realitatea prin realitatea însăşi. Pura Conştiinţă este eternă prin însăşi natura sa. Ea subzistă imuabil în starea de veghe, în vis şi in somnul profund. În ochii celui care s-a absorbit în această Realitate nu există nici mental, nici vreuna din stări şi prin urmare nici introvertire nici extrovertire. El este starea permanent trează deoarece el este trezit faţă de Sinele etern.

El este starea de vis perpetuu deoarece pentru el lumea nu este alt lucru decât un vis constant repetat.

El este starea de continuă adormire deoarece este în orice moment eliberat de conştiinţa lui „Eu sunt corpul”.

Discipolul: Trebuie deci să consider că vă aflaţi într-o stare de trezire – visare – adormire în timp ce îmi vorbiţi?

Maestrul: Cum experienţa voastră conştientă se limitează doar la momentele de extrovertire a mentalului, voi numiţi momentul prezent stare „de veghe”. Dar sunteţi în acest moment adormiţi faţă de Sine, ceea ce face din voi oameni care dorm perpetuu.

Discipolul: Somnul nu este pentru mine decât o simplă vacuitate.

Maestrul: Gândiţi astfel deoarece starea voastră de veghe constă într-o constantă efervescenţă a mentalului vostru agitat.

Discipolul: Prin vacuitate înţeleg că în timpul somnului nu am, ca să spun aşa, cunoştinţă de nimic. Pentru mine e ca şi cum nu aş exista.

Maestrul: Dar totuşi existaţi atunci când dormiţi.

Discipolul: Este posibil, în orice caz eu nu-mi dau seama.

Maestrul: Eu sper că glumiţi. Vreţi să spuneţi că nu existaţi în timpul somnului? Vă numiţi domnul X când adormiţi, iar când vă treziţi descoperiţi că aţi devenit domnul Y?

Discipolul: Dar eu nu sunt conştient de această continuitate atunci când dorm.

Maestrul: Nu. Dar cine declară în acest moment că nu a fost conştient? Bine-înţeles, mentalul tău. Puteţi să afirmaţi că nu mai există mental atunci când dormiţi. Dar ce valoare poate avea mărturia pe care o aduce mentalul vostru asupra existenţei voastre şi asupra a ceea ce trăiţi în timpul somnului? A căuta sprijinul mentalului pentru a nega existenţa voastră sau conştiinţa în această stare de somn, este ca şi cum aţi cere fiului vostru să se îndoiască de propria voastră naştere. Aduceţi-vă aminte, v-am mai spus-o, că existenţa şi conştiinţa nu sunt două lucruri diferite. Ele sunt identice şi dacă, dintr-un anumit motiv, vă simţiţi obligaţi să admiteţi că existaţi atunci când dormiţi, fiţi sigur că aveţi, de asemenea, conştiinţa că existaţi. Conştiinţa pe care o pierdeţi în timpul somnului este cea a existenţei voastre corporale. Confundaţi, pentru moment, veritabila conştiinţă a Sinelui care este eternă. Prajnana (conştiinţa care cunoaşte), sursa lui ‚Eu’, subzistă întotdeauna şi nu este afectată de nici una din cele trei stări trecătoare ale mentalului.

Prajnana vă permite să vă păstraţi identitatea. Prajnana provine de dincolo de cele trei stări şi poate să subziste dincolo de ele şi indiferent de ele. Va trebui să căutaţi această realitate în timpul a ceea ce voi numiţi starea de veghe, urcând de la Ahamvritti până la sursa sa. Această căutare, intens practicată, vă va revela faptul că mentalul şi cele trei stări ale sale sunt ne reale. Veţi descoperii că sunteţi Conştiinţa eternă, infinită a fiinţei Pure: Sinele, Inima.