Discipolul: Jnani (cel eliberat) percepe lumea?

Maestrul: De la cine vine o asemenea întrebare? De la un Jnani sau de la un Ajnani (om ignorant)?

Discipolul: Admit că de la un Ajnani.

Maestrul: Încearcă lumea să afle dacă într-adevăr există? Îndoiala se ridică în tine însuţi. Află mai întâi cine este cel ce se îndoieşte şi vei fi liber apoi să apreciezi dacă lumea este reală sau nu.

Discipolul: Ajnani vede şi cunoaşte lumea şi obiectele ei, care îi afectează simţurile: auzul, gustul, etc. Jnani experimentează în acelaşi fel lumea?

Maestrul: Vorbeşti despre a vedea şi despre a cunoaşte lumea. Ori, tu te ignori pe tine însuţi (deşi tu eşti subiectul care cunoaşte şi care este indispensabil cunoaşterii obiectului). Cum vei putea înţelege natura adevărată a lumii care constituie obiectul de cunoscut? Fără îndoială că obiectele afectează corpul şi organele de simţ; dar oare corpul tău este cel care pune întrebarea? Declară oare corpul tău: „Simt acest obiect, el este real?”, sau vine oare lumea să-ţi spună: „Eu, lumea, sunt reală?”

Discipolul: Încerc doar să înţeleg punctul de vedere al unui Jnani despre lume. Lumea mai poate fi percepută după ce s-a obţinut Realizarea Sinelui?

Maestrul: De ce să te frămânţi în legătură cu lumea şi cu ceea ce survine după Realizarea Sinelui? Realizează mai întâi Sinele. A percepe sau a nu percepe lumea – acestea nu au nici o importanţă. În timpul somnului tu nu percepi universul material şi vice-versa, pierzi ceva în acest moment pentru că percepi obiectele exterioare? Este un fapt cu totul lipsit de importanţă, atât pentru Jnani cât şi pentru Ajnani dacă ei percep sau nu lumea. Amândoi o văd, dar punctul lor de vedere diferă.

Discipolul: Dacă Jnani şi Ajnani percep lumea în aceeaşi manieră, prin ce diferă ei?

Maestrul: Văzând lumea, Jnani vede Sinele care formează substratul acestei lumi. Ajnani, fie că vede, fie că nu vede lumea, îşi ignoră fiinţa lui adevărată, Sinele.

Ia exemplul imaginilor care se mişcă şi care se văd pe ecran în timpul unui film la cinema. Ce există în faţa ta înainte de a începe filmul? Numai ecranul. Pe pânză vezi derulându-se în întregime filmul; în aparenţă, scenele acestea sunt reale. Dar încearcă să te duci şi să le prinzi! Ce-ţi rămâne între degete? Numai ecranul, pe care personajele păreau atât de reala. După prezentarea filmului, când imaginile dispar, ce mai rămâne? Din nou, doar ecranul.

La fel este şi cu Sinele. El singur există; imaginile se duc şi vin. Dacă eşti mereu concentrat asupra Sinelui, nu eşti înşelat de aparenţa spectacolului şi pentru tine nu are importanţă dacă el apare sau dispare. Ignorând Sinele, Ajnani gândeşte că lumea este reală, tot aşa cum, ignorând ecranul, el vede numai scenele filmului, ca şi cum ele ar exista în afara pânzei. Când vei conştientiza faptul că fără martor nimic nu poate fi perceput, tot aşa cum nu pot exista imaginile fără ecran, atunci nu vei mai comite erori. Jnani şi-a dat seama odată pentru totdeauna că ecranul, cu imaginile care se văd pe el, nu este nimic altceva decât Sinele. Când nu există spectacol, Sinele se manifestă fără imagini, El rămâne ne manifestat. Jnani rămâne indiferent la formele sub care poate să se prezinte Sinele: El este mereu Sinele. Dar Ajnani îl vede pe Jnani în plină acţiune şi nu-i poate înţelege natura.

Discipolul: Exact acest lucru m-a făcut să pun prima mea întrebare: cel ce a realizat Sinele percepe lumea ca şi noi? Dacă aşa stau lucrurile, mi-ar place să ştiu ce părere aveţi Dumneavoastră despre dispariţia misterioasă a acelei fotografii, ieri?

Maestrul: (surâzând): Faci aluzie la fotografia templului din Madura. (Cu câteva minute mai înainte trecea din mână în mână printre vizitatorii care o priveau, fiecare când îi venea rândul. Probabil că din neatenţia cuiva, fotografia alunecase între paginile vreunei cărţi pe care ei tocmai o consultau în acel moment).

Discipolul: Da, tocmai la acest incident mă gândesc. Care este punctul Dumneavoastră de vedere? Fotografia a fost căutată peste tot şi în final nu a mai fost regăsită. Cum explicaţi dumneavoastră această misterioasă dispariţie, chiar în momentul când toată lumea voia să o vadă?

Maestrul: Imaginează-ţi că în vis m-ai luat cu tine în patria ta îndepărtată, Polonia. Te trezeşti şi îmi spui: „Am visat una si alta. Ai avut acelaşi vis cu mine, si ţi-ai dat seama că eu te luam cu mine în Polonia?” Această cercetare nu are pentru tine nici cea mai mică importanţă.

Discipolul: Dar în ceea ce priveşte fotografia pierdută, incidentul s-a desfăşurat sub ochii dumneavoastră.

Maestrul: Fotografia care a fost văzută, apoi pierdută, cât şi întrebarea ta despre ea, toate acestea nu reprezintă, de fapt, decât o simplă operaţiune a mentalului tău.

Purana ne povesteşte o întâmplare care ilustrează acest punct de vedere. Când Sita plecă din mănăstire, în pădure, Rama începu să o caute, strigând-o pe nume cât putea de tare: „Oh Sita, Sita!” Parvati şi Parameswara văzură din înaltul cerului ce se petrecea în pădure. Parvati îşi exprimă surpriza către Shiva, spunându-i: „L-ai lăudat pe Rama şi l-ai considerat ca fiind perfect. Totuşi vezi cum se poartă, cum se tânguie pentru pierderea Sitei!”

„Dacă ai îndoieli în privinţa perfecţiunii lui Rama”, răspunse Shiva, „pune-l tu însăţi la încercare. Prin virtutea Yoga – Mayei tale ia-ţi înfăţişarea Sitei şi apari dinaintea lui”. Parvati se supuse şi apăru înaintea lui Rama sub trăsăturile exacte ale Sitei; dar, spre marea sa surprindere, Rama nu-i luă în seamă prezenţa şi continuă să strige: „Oh, Sita, Sita!”, ca şi când ar fi fost orb.

Discipolul: Nu înţeleg morala acestei întâmplări.

Maestrul: Dacă Rama ar fi căutat într-adevăr prezenţa corporală a Sitei, ar fi recunoscut-o pe Sita pe care o pierdu-se, în persoana care se afla dinaintea lui. Dar nu, pentru el Sita dispărută era la fel de ireală ca şi cea care tocmai apăruse în faţa ohilor lui. Rama nu era cu adevărat orb; dar pentru el, un Jnani, plecarea Sitei în sihăstrie, dispariţia sa, căutările pe care le făcuse, ca şi apariţia lui Parvati sub trăsăturile Sitei, totul era la fel de ireal. Înţelegi, acum, incidentul cu fotografia dispărută?

Discipolul: N-aş putea spune că-mi este foarte clar. Lumea pe care o vedem, o simţim şi o percepem în atâtea moduri este, deci, o iluzie, un vis?

Maestrul: Dacă tu cauţi adevărul, nu ai decât o alternativă, şi aceasta este acceptarea irealităţii lumii.

Discipolul: De ce?

Maestrul: Dintr-un motiv simplu: dacă tu nu abandonezi ideea că lumea este reală, spiritul tău este continuu ataşat de această lume. Dacă iei aparenţa drept realitate, nu vei cunoaşte niciodată Realitatea, deşi numai Realitatea singură există. Acest lucru este ilustrat prin analogia cu şarpele şi frânghia. Dacă tu vezi şarpele, nu poţi vedea frânghia, cu toate că ea există. Şarpele inexistent devine real în ochii tăi, în timp ce frânghia reală pare a fi, în întregime, inexistentă.

Discipolul: E uşor să accepţi la modul intelectual ipoteza că lumea nu este reală, dar este greu să ai convingerea ca ea este, realmente, ireală.

Maestrul: Pentru tine, universul visului tău este perfect real atunci când visezi. Atât timp cât durează iluzia, tot ceea ce vezi, simţi, etc. în această lume a visului îţi pare real.

Discipolul: Atunci înseamnă că lumea nu este nimic altceva decât un vis?

Maestrul: Pui tu oare la îndoială realitatea percepţiilor tale atunci când visezi? Tu poţi visa că faci lucruri cu totul imposibile, de exemplu că tocmai discuţi, vesel, cu o persoană, în realitate, defunctă. Pentru câteva clipe ai putea avea o îndoială în vis şi atunci îţi spui: dar credeam, totuşi, că el este mort. Apoi mentalul tău pare că se împacă cu această idee. Prietenul tău decedat sfârşeşte prin a fi perfect viu pentru tine, în vis. Cu alte cuvinte, visul, atunci când este trăit, nu-ţi permite nici o îndoială asupra realităţii sale.

În acelaşi fel, îţi este imposibil să păstrezi cea mai mică suspiciune cu privire la realitatea lumii percepute în starea de veghe. Cum ar putea mentalul, care el însuşi a creat lumea, să admită irealitatea ei? Aceasta este semnificaţia comparaţiei făcută între lumea experimentală în starea de veghe şi lumea visului. Amândouă sunt creaţii ale mentalului. În timp ce acesta se complace într-una sau în cealaltă, el este incapabil să nege realitatea lumii visului atunci când visează, şi a lumii stării de veghe atunci când este în stare de veghe. Dacă, dimpotrivă, îţi retragi complet mintea faţă de lume, o întorci către interior şi rămâi în această stare, adică dacă eşti mereu concentrat asupra Sinelui, care este substratul întregii experienţe, vei descoperi că lumea, care pentru moment îţi este perceptibilă într-un singur fel, este la fel de ireală ca aceea pe care o trăieşti în vis.

Discipolul: Cum am spus deja, noi vedem şi simţim lumea într-o mulţime de feluri. Aceste senzaţii sunt reacţii la obiectele văzute, simţite etc. şi nu sunt creaţii mentale ca cele din vis, care diferă nu numai de la o persoană la alta, ci chiar şi pentru aceeaşi persoană. Aceasta nu dovedeşte realitatea obiectivă a lumii?

Maestrul: Tot ceea ce spui despre atributele şi contradicţiile lumii visului le declari în acest moment, când eşti treaz. În timp ce visezi, totul pare perfect coerent. Aceasta revine la a spune că dacă îţi este sete în vis, vei bea în mod iluzoriu apă iluzorie, care-ţi va potoli setea iluzorie. Toate acestea pentru tine sunt reale. Ele nu au nici o legătură cu iluzia, atât timp cât nu ştii că visul însuşi este o iluzie. La fel este cu lumea percepută în timpul stării de veghe: senzaţiile pe care le ai în acest moment sunt perfect coordonate şi astfel îţi dau impresia că lumea este reală.

Dacă, dimpotrivă, lumea este o realitate care există prin ea însăşi, ceea ce în mod evident tu vrei să afirmi atunci când vorbeşti despre obiectivitatea ei, ce o împiedică să se reveleze în timpul somnului? Nu spui niciodată că nu exişti în timpul somnului tău.

Discipolul: Într-adevăr, eu nu neg că lumea există atunci când dorm. Ea există pe întreaga durată a somnului meu. Dacă în acel moment eu nu o văd, totuşi, cei care sunt în starea de veghe, sunt conştienţi de ea.

Maestrul: Pentru a declara că exişti în timp ce eşti adormit, ai avut nevoie să-i chemi pe ceilalţi drept mărturie pentru a ţi-o dovedi. De ce cauţi mărturia lor acum? Aceşti ‚alţii’ nu pot să-ţi spună că au văzut lumea (în timpul somnului tău) decât atunci când tu însuţi eşti treaz. Din contră, în ceea ce priveşte propria-ţi existentă, lucrurile stau cu totul altfel. Trezindu-te, declari că ai dormit bine, şi astfel afirmi că ai fost conştient de tine însuţi, pe durata celui mai profund somn în care totuşi n-ai avut nici cea mai mică noţiune despre existenţa lumii. Acum, în acest moment, chiar dacă eşti treaz, lumea este cea care îţi declară: „Eu sunt real”, sau tu eşti cel care afirmă aceasta?

Discipolul: Bine-înţeles că cel care afirmă sunt eu, dar o spun în legătură cu lumea.

Maestrul: Ei bine, atunci această lume pe care o califici drept reală îşi bate joc, de fapt, de tine, căci tu încerci să-i dovedeşti realitatea în timp ce nu-ţi cunoşti propria ta Realitate.

Vrei să dovedeşti într-un fel sau altul că lumea este reală. Dar care este criteriul Realităţii? Real este doar ceea ce există prin sine însuşi, care se revelează prin sine însuşi şi care este etern şi imuabil.

Lumea există prin sine însăşi? A fost ea vreodată văzută altfel decât cu ajutorul minţii? În somn, nu există nici mental, nici lume. În starea de veghe, există mental şi de aceea există şi lumea. Ce înseamnă această continuă alternanţă? Te-ai familiarizat cu principiile logicii inductive, considerate a fi însăşi baza investigaţiei ştiinţifice. De ce nu încerci să rezolvi problema realităţii lumii folosindu-te de aceste principii universale de logică.

Cu de la tine putere, poţi declara „exist”. Aceasta înseamnă că existenţa ta nu este o existenţă obiectivă, ci că ea este existenţa de care eşti conştient. În mod real, ea este Existenţa pură care este identică cu Conştiinţa.

Discipolul: Lumea poate să nu fie conştientă de sine însăşi, totuşi ea există.

Maestrul: Conştiinţa nu este altceva decât conştiinţa Sinelui. Fiind conştient de ceva, eşti esenţialmente conştient de tine însuţi. O existenţă care ar fi inconştientă de ea însăşi, iată o formulare care ascunde în sine o contradicţie în termeni. Aceasta nu ar fi deloc o existenţă, ci un atribut, pe când adevărata Existenţă, Sat nu este un atribut, ci însăşi Substanţa. Aceasta este Vastu. Realitatea este în consecinţă cunoscută ca Sat – Cit, Fiinţa – Conştiinţă şi niciodată numai una sau cealaltă. Lumea nu există de la sine şi nu este cu mult mai conştientă de propria ei existenţă. Cum poţi trage concluzia că o astfel de lume este reală?

Care este natura lumii? Este o schimbare perpetuă, un talaz continuu, interminabil. O lume dependentă (de cel care o percepe), inconştientă de sine însăşi şi mereu schimbătoare, nu poate fi reală.

Discipolul: Nu numai ştiinţa experimentală occidentală consideră lumea ca reală, dar şi Vedele, etc., dau o descriere cosmologică complicată a universului şi a originii lui. De ce ar face-o dacă universul ar fi ireal?

Maestrul: Scopul esenţial al Vedelor, ca şi al tuturor celorlalte texte, este de a-ţi conferi învăţături despre natura lui Atman nepieritorul, şi de a declara cu fermitate: „Tu eşti Acela”.

Discipolul: De acord. Înţeleg. Dar de ce prezintă aceste texte asemenea descrieri cosmologice, atât de vaste şi detaliate, dacă pe de altă parte ele nu consideră lumea ca reală?

Maestrul: Adoptă în practică ceea ce accepţi teoretic şi lasă la o parte restul. Shastrele trebuie să ghideze toate tipurile posibile de căutători ai Adevărului, de aceea ele nu au toate acelaşi conţinut. Ceea ce nu poţi accepta ca adevărat, tratează-l ca fiind arthavada, sau argument auxiliar.