Discipolul: Moartea dizolvă complet personalitatea unei fiinţe, astfel încât ea să nu mai aibă o nouă naştere, la fel ca râurile ce se varsă în ocean pierzându-se complet în acesta?

Maestrul: Apele se evaporă şi se reîntorc pe coline sub formă de ploaie, pentru a curge în râuri care se varsă din nou în ocean; tot astfel, fiinţa îşi pierde în timpul somnului profund starea sa de fiinţă separată de Tot, pentru a o regăsi când se trezeşte, conform samskaras-urilor sau tendinţelor datorate trecutului. (Latenţele psihice al căror fascicol provoacă apariţia spectacolului lumii). La fel se întâmplă şi la moarte. Individualitatea unei persoane care mai are încă samskarasuri nu se pierde.

Discipolul: Cum este posibil acest lucru?

Maestrul: Priveşte un copac ale cărui ramuri au fost tăiate: el reînmugureşte. Atâta vreme cât rădăcinile sale nu sunt moarte, copacul continuă să crească. În acelaşi fel, samskaras-urile, care plonjează pur şi simplu în Inimă în momentul morţii, dar care prin această cufundare nu sunt distruse, determină reîncarnarea atunci când soseşte momentul potrivit. Astfel renaşte Jiva.

Discipolul: Dar cum aceşti Jiva nenumăraţi şi universul imens a cărui existenţă o însoţeşte pe-a acestora, pot să izbucnească din aceste samskaras-uri atât de subtile care s-au cufundat în Inimă în momentul morţii?

Maestrul: Banyanul (arbore foarte mare) se naşte dintr-o sămânţă minusculă; tot astfel, Jivaşii şi universul întreg cu nume şi formă germinează şi cresc plecând de la samskaras-uri imateriale.

Discipolul: Cum emană individualitatea din Sinele Absolut şi cum este posibilă reîntoarcerea sa în Sine?

Maestrul: La fel cum o scânteie porneşte din foc, tot astfel individualitatea emană din Sinele Absolut. Scânteia este ego-ul. În cazul lui Ajnani (omul ignorant) ego-ul se identifică cu obiectul chiar în momentul apariţiei acestuia. El nu poate subzista fără această relaţie cu obiectele; ea este datorată lui Ajnana (ignoranţa) a cărei distrugere este chiar scopul eforturilor spirituale. Dacă această tendinţă de a te identifica cu lucrurile este distrusă, ego-ul devine atât de pur încât el sfârşeşte prin a se uni cu Sursa sa. Falsa identificare de sine cu corpul se numeşte Devatma-Buddhi sau ideea că „Eu sunt corpul.” Această idee trebuie să dispară pentru a putea realiza un progres pe calea spirituală.

Discipolul: Cum trebuie să procedăm pentru a dezrădăcina această idee că „eu sunt corpul”?

Maestrul: În Sushupti sau somnul profund fără vise existaţi fără ca această existenţă să fie asociată corpului sau mentalului, deşi o asemenea relaţie există în celelalte două stări de conştiinţă. Dacă aţi fi una cu corpul, cum aţi putea exista fără el în Sushupti? Vă puteţi separa de ceea ce este exterior, dar nu vă puteţi despărţi de cele cu care sunteţi indisolubil unit. Deci nu sunteţi una cu corpul. Trebuie să ajungeţi să înţelegeţi aceasta în starea de veghe. Studiem cele trei stări (de veghe, de somn cu vise, de somn fără vise) pentru a dobândi această cunoaştere.

Discipolul: Cum ego-ul, care se manifestă doar în limitele celor două stări, poate totuşi să încerce să realizeze Sinele care înglobează toate cele trei stări?

Maestrul: Trăim experienţa ego-ului pur în intervalele dintre două stări sau între două gânduri. Ego-ul se aseamănă cu o omidă care nu părăseşte o frunză decât după ce s-a agăţat de o alta. Îi putem cunoaşte adevărata sa natură numai atunci când am pierdut orice contact cu obiectele sau cu gândurile. Trebuie să înţelegem că în acest interval se manifestă Realitatea constantă şi imuabilă, adevărata noastră fiinţă, datorită convingerii pe care ne-o dă studiul celor trei stări: Jagrat, Swapna, Sushupti.

Discipolul: Aş putea rămâne în Sushupti cât timp vreau şi aş putea intra în această stare la voinţă, aşa cum fac în cazul stării de veghe? Cum experimentează un Jnanin (eliberat) aceste trei stări?

Maestrul: Sushupti există de asemenea în starea ta de veghe. În acest moment, de exemplu, eşti în Sushupti. Trebuie să deveniţi conştienţi de ea voluntar în timp ce sunteţi treji. De fapt, nu există un „a intra” şi un „a veni” între starea de veghe şi Sushupti. A fi conştient de aceasta din urmă în starea de Jagrat se numeşte „Jagrat–Sushupti”: acesta este Samadhi.

Ajnani nu poate să rămână mult timp în Sushupti deoarece natura sa îl obligă să iasă de acolo. Ego-ul său nu este mort şi reapare în mod conştient. Din contră Jnani (cel eliberat) elimină ego-ul chiar de la sursa acestuia. El poate părea uneori că are ego, ca şi cum ar fi împins de Prarabdha. Aceasta semnifică faptul că în viaţa curentă a unui Jnani, Prarabdha poate să pară că menţine sau susţine ego-ul, cum se întâmplă în cazul unui Ajnani. Dar există între cei doi o diferenţă fundamentală. Ego-ul unui Ajnani atunci când se manifestă (de altfel el nu dispare niciodată în afara stării de somn profund) îşi ignoră complet Sursa. Cu alte cuvinte, Ajnani nu este conştient de starea sa de Sushupti în starea de veghe şi în cea de somn cu vise. În cazul unui Jnani, din contră, apariţia sau existenţa ego-ului nu sunt decât aparente. El se bucură de existenţa sa continuă şi transcendentală în pofida acestei existenţe aparente a ego-ului. El îşi păstrează atenţia (Lakshya) fixată continuu asupra Sursei. Acest fel de ego nu mai poate face rău. Este precum scheletul unei frânghii putrezite: îşi păstrează forma dar nu mai poate să lege. Păstrând în mod constant atenţia asupra Sursei, ego-ul sfârşeşte prin a se dizolva, precum se dizolvă o păpuşă de sare în apa mării.

Discipolul: Ce semnifică Crucificarea?

Maestrul: Corpul este crucea. Isus, fiul omului este ego-ul, cu alte cuvinte ideea că „eu sunt corpul”. Atunci când fiul omului este crucificat, ego-ul dispare. Doar Fiinţa Absolută mai supravieţuieşte; atunci este momentul învierii Sinelui Glorios, a învierii lui Christos – Fiul lui Dumnezeu.

Discipolul: Dar cum putem justifica crucificarea? Această omorâre nu este o crimă oribilă?

Maestrul: Întreaga lume este vinovată de sinucidere. Starea naturală de eternitate şi binecuvântare este sufocată de ignoranţă. Astfel, viaţa prezentă provine dintr-un asasinat, cel al Existenţei eterne. Nu este aceasta o sinucidere? La ce bun să vă frământaţi în problema morţii şi a crimei?

Discipolul: Sri Ramakrishna afirmă că Nirvikalpa Samadhi nu poate dura mai mult de 21 de zile; dacă ea continuă, fiinţa moare. Este această afirmaţie adevărată?

Maestrul: Atunci când Prarabdha este consumată ego-ul se dizolvă complet fără a lăsa cea mai mică urmă. Aceasta este Eliberarea Ultimă, Nirvana. Dar atâta timp cât Prarabdha nu este distrusă, ego-ul revine, menţinând în continuare fiinţa în viaţă, aşa cum este în cazul unui Jivanmukta (eliberat în viaţă).